Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portughezii vor supraveghea reabilitarea sistemelor de apă-canal

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 9 octombrie 2012 ·

Primăria Satu Mare, Apaserv şi compania portugheză CONSULGAL au semnat un contract pentru supervizarea lucrărilor

Primăria Satu Mare, Apaserv Satu Mare şi compania portugheză CONSULGAL au semnat, ieri, în sala mică de şedinţe a Consiliului Local, un contract pentru asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare din judeţ. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, directorul Apaserv Satu Mare, Ioan Leitner, respectiv directorul executiv pentru Europa Centrală al Companiei CONSULGAL, Eduardo Sarafana, respectiv directorul de dezvoltare al companiei – Marius Şerbănescu.

Al doilea contract de servicii parafat

Oficialităţile judeţene şi locale, reprezentanţii Apaserv şi cei ai Companiei CONSULGAL şi-au dat, ieri, întâlnire în sala mică a Consiliului Local al municipiului Satu Mare, acolo unde a avut loc ceremonia oficială de semnare a contractului intitulat sugestiv “Servicii de asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor”, acesta fiind cel de-al doilea contract de servicii semnat în cadrul programului de investiţii “Extinderea şi Reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) 2007-2013, Axa Prioritară 1. Contractul de servicii are o valoare totală de 6.190.385 de lei, fără TVA, şi va fi implementat de către compania CONSULGAL -Consultores de Engenharia e Gestao SA, câştigătoarea licitaţiei internaţionale, desfăşurată conform procedurilor legale în vigoare. Contractul, cu o durată de 35 de luni, va consta în coordonarea şi supervizarea lucrărilor în vederea finalizării cu succes din punct de vedere al calităţii, costurilor şi duratei de execuţie a celor 15 contracte sectoriale de lucrări cu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 53 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 48 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°