Mai mult decât oricând, regimul politic actual vrea cu tot dinadinsul să-și păstreze o aură de respectabilitate populară. Vrea să se impună corupând instrumentele unui sistem pe care-l maimuțărește, fără să-l poată înțelege.

Recursul la parlament pare a fi arma cea mai eficace inventată de USL de câțiva ani încoace, cu sprijinul consecvent, deși une­ori involuntar, oferit de PDL. Un Legislativ lipsit de personalitate, slă­bit și discreditat, expus in­stabilității opțiunilor po­li­tice, care a răsturnat ma­jo­rități și a pus sub semnul în­trebării supraviețuirea sta­­­­tului de drept. Paradoxal, deținătoarea fără drept de apel a legitimității de­mo­cratice, puterea legislativă, a fost transformată în in­strument al uzurpării aces­teia.

Recentele discuții privind împărțirea zo­nelor de influență și a colegiilor din te­ritoriu arată cât de mică este de fapt do­rința de schimbare a liderilor politici ro­mâni și cât de mult convine menținerea par­lamentului într-o relație de subor­do­nare față de funcționarea de tip oligarhic a partidelor politice de la noi. Sistemul de distribuire a locurilor eligibile, combinat cu imposibilul sistem de vot, transformă orice încercare de reformare a par­la­men­tului într-una sortită, de la bun început, eșecului.

În tabloul dezolant al unui parlament care a abdicat de mult de la misiunea sa cons­tituțională, ideile năstrușnice ale primului ministru Victor Ponta legate de un even­tual control parlamentar exercitat asupra CSM nici nu ar mai trebui să surprindă. Lectura bizară pe care președintele PSD o face, nu de-acum, ci de ani buni, par­la­mentarismului în contextul social-de­mo­crației pe care susține că a îmbrățișat-o i-a aruncat re­cent în confuzie și pe co­legii europeni, neobișnuiți cu jongleriile ideologice ale politicienilor români. Chiar și ale acelor politicieni atât de pătrunși de fiorul civic, încât vot