Mai mult decât oricând, regimul politic actual vrea cu tot dinadinsul să-și păstreze o aură de respectabilitate populară. Vrea să se impună corupând instrumentele unui sistem pe care-l maimuțărește, fără să-l poată înțelege.
Recursul la parlament pare a fi arma cea mai eficace inventată de USL de câțiva ani încoace, cu sprijinul consecvent, deși uneori involuntar, oferit de PDL. Un Legislativ lipsit de personalitate, slăbit și discreditat, expus instabilității opțiunilor politice, care a răsturnat majorități și a pus sub semnul întrebării supraviețuirea statului de drept. Paradoxal, deținătoarea fără drept de apel a legitimității democratice, puterea legislativă, a fost transformată în instrument al uzurpării acesteia.
Recentele discuții privind împărțirea zonelor de influență și a colegiilor din teritoriu arată cât de mică este de fapt dorința de schimbare a liderilor politici români și cât de mult convine menținerea parlamentului într-o relație de subordonare față de funcționarea de tip oligarhic a partidelor politice de la noi. Sistemul de distribuire a locurilor eligibile, combinat cu imposibilul sistem de vot, transformă orice încercare de reformare a parlamentului într-una sortită, de la bun început, eșecului.
În tabloul dezolant al unui parlament care a abdicat de mult de la misiunea sa constituțională, ideile năstrușnice ale primului ministru Victor Ponta legate de un eventual control parlamentar exercitat asupra CSM nici nu ar mai trebui să surprindă. Lectura bizară pe care președintele PSD o face, nu de-acum, ci de ani buni, parlamentarismului în contextul social-democrației pe care susține că a îmbrățișat-o i-a aruncat recent în confuzie și pe colegii europeni, neobișnuiți cu jongleriile ideologice ale politicienilor români. Chiar și ale acelor politicieni atât de pătrunși de fiorul civic, încât vot