Useliştii ar vrea ca dna Codruţa Kovesi să stea cât mai departe de România. „O iau cu mine şi-n Madagascar, numai să ne lase-n pace. Ce, s-a născut şefă?! Pe ea, nici măcar nu o alegem. Hai să mai schimbăm, că n-o fi singura procuroriţă!”, a dat glas, dorinţei generale, primarul Constanţei, Radu Mazăre. O tentativă de a-i da paşaportul a comis-o ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru. Nu a trimis-o la Antananarivo, ci, de comun acord cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a detaşat-o la MAE şi i-a oferit un post la Misiunea României de la Bruxelles. Acolo, fostul procuror general ar urma să facă politica guvernului privind reforma justiţiei şi politicile anticorupţie, activitate în directă legătură cu rapoartele MCV. A fost o mişcare bine gândită: pe de o parte, Cabinetul Ponta, atât de criticat de liderii europeni pentru nerespectarea independenţei justiţiei, avea să fie reprezentant de unul din cei mai lăudaţi şi mai credibili magistraţi români, ideal pentru a-i spăla imaginea şi a îndulci rapoartele MCV, iar, pe de altă parte, avea s-o ţină, astfel, pe doamna Kovesi la distanţă de şefia DNA. Numai că aceasta nu a înşfăcat cadoul oferit de USL şi, fără a-l exclude cu totul, s-a grăbit să-şi depună candidatura pentru conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie, complicând, astfel, viaţa Uniunii.
Pesediştii şi liberalii cu dosare la DNA îi presează pe liderii de la centru, aceştia o bagă-n şedinţă pe dna Pivniceru, iar aceasta face un şpagat dureros între USL şi UE. Totul din cauza unei candidaturi care, dacă statul de drept ar merge ca uns, nu ar trebui să creeze nimănui probleme. Aici însă, chiar şi preşedintele PNL, Crin Antonescu - care n-a avut de-a face cu justiţia şi, în calitate de prezidenţiabil, ar fi nomal să susţină independenţa ei – este deranjat de o eventuală numire a fostului procuror general la şefia DNA. „Mi se pare că probabilitatea ca d