Discuţiile dintre grupul de transport şi logistică Gefco şi Ford România privind încheierea unui contract de transport al maşinilor produse de constructorul american sunt încă în derulare, a declarat, marţi, Christophe De Korver, managing director Gefco România.
Întrebat dacă s-a semnat contractul cu Ford România, De Korver a răspuns: ”Muncim din greu”, precizând că este vorba despre transport rutier, deoarece Gefco România lucrează doar cu autovehicule pe teritoriul românesc.
Compania Ford a expediat, în luna septembrie, în Germania şi Belgia, 1.600 de automobile B-Max produse la uzina de la Craiova, primele livrări începând pe 10 septembrie.
Societatea CFR Marfă a anunţat, într-un comunicat, că va transporta primele două trenuri cu automobile Ford către Europa, pe relaţiile Craiova - Genk (Belgia) şi Craiova - Koln (Germania), potrivit Agerpres.
Fiecare tren este compus din 19 vagoane, încărcate cu 266 de automobile. Tot în această lună a început şi transportul de autoturisme către Constanţa Port - Agigea Nord.
''Soluţia actuală, care reprezintă rezultatul colaborării dintre CFR Marfă/Rofersped/Hoedlmayr/Ford poate fi considerată un beneficiu atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al decongestionării traficului rutier în zonă'', se afirmă în comunicatul CFR Marfă.