Daniel Rojo, fostă gardă de corp a starurilor de la Barcelona, confirmă teoria că Lionel Messi este mai cuminte ca o fată mare.
Poreclit „Milionarul” fiindcă se spune că a spart peste 500 de bănci de-a lungul vieții, Daniel Rojo s-a făcut băiat cuminte abia la 50 de ani! A lăsat în urmă drogurile, afacerile cu arme și furturile din bănci. Încarcerat prima oară în 1989, a ieșit din pușcărie decis să înceapă o altă viață. La început a vândut piscine, dar parcă îi lipsea ceva. Traiul de „băiat rău”. Așa s-a făcut bodyguard.
A ajuns în preajma vedetelor de la Barcelona. „Acolo am început treaba în 2006, pe când antrenor era Rijkaard. Clubul mă trimitea să-i iau pe fotbaliștii care au băut prea mult prin discoteci sau prin cluburi și care nu mai erau în stare să conducă!
Unul dintre jucători a fost fotografiat în timp ce primea, în zona VIP, un raport oral de la două surori! Dar ce putea să-i spună Rijkaard, care nu era un exemplu de comportament?!”, a dezvăluit Daniel Roja.
Pentru el, momentul culminant la Barcelona a fost însă altul: „Mi s-a transmis să mă duc să-l iau de la antrenament pe Messi. Pentru mine, ca suporter al Barcelonei, era punctul maxim. Messi e un tip umil, cu picioarele pe pământ. Mi-am dat seama că este mai simplu să spargi o bancă decât să asiguri securitatea unui fotbalist. Când mânca, stătea lângă mine și îi povesteam viața mea. În definitiv, el nu prea avea ce să spună, fiindcă doar s-a antrenat și a jucat fotbal în viața lui. Când era în grija mea, îi aducem fete. Degeaba. El abia acum descoperă viața”.