Senatul se va întruni, miercuri, într-o şedinţă comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului, potrivit anunţului făcut, marţi, de preşedintele Senatului Crin Antonescu.
El a făcut acest anunţ după şedinţa conducerii celor două camere legislative, adăugând că şedinţa va avea loc de la ora 12.00.
Potrivit afirmaţiilor sale, propunerea Senatului ca această comemorare să se facă în plenul reunit al Parlamentului nu a putut fi luată în calcul, în condiţiile în care Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" s-a pronunţat pentru desfăşurarea comemorării miercuri, 10 octombrie.
Biroul permanent al Senatului decisese anterior ca această comemorare să aibă loc marţi, 9 octombrie.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a informat, însă, conducerea Senatului că la sesiune comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului, care ar fi urmat să aibă loc marţi, 9 octombrie, nu va putea beneficia de prezenţa ambasadorului Israelului, a membrilor Federaţiei comunităţilor evreieşti din România şi a altor reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti, deoarece la această dată este sărbătoare religioasă mozaică Shima Tora. Semnatarii documentului arătau că în această zi nu se pot organiza comemorări.
Statul român şi-a asumat tragedia Holocaustului din România şi responsabilitatea guvernului Ion Antonescu în ce priveşte uciderea a aproximativ 300.000 de evrei, cetăţeni români. În urma prezentării în Parlament a Raportului Comisiei Internaţionale de Studiere a Holocaustului din România "Elie Wiesel", s-a instituit Ziua de comemorare a victimelor Holocaustului, în data de 9 octombrie, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Studiere a Holocaustului "Elie Wiesel" şi s-a con