Strategia politică a lui Ponta din această toamnă electorală seamănă izbitor de mult cu cea a lui Boc din toamna electorală din 2009. Sloganul este acelaşi: "nu ieşi în faţă cu nimic - dacă nu faci nimic nu pierzi prea mult din ceea ce ai deja".
Atunci miza era realegerea preşedintelui în funcţie. Acum este obţinerea unei majorităţi parlamentare care să garanteze USL patru ani de hegemonie politică şi bugetară.
Într-un an de recesiune severă nimeni nu a cerut guvernului Boc să facă minuni. Dar ar fi putut să oprească, măcar să diminueze, jafurile din companiile de stat şi să facă, măcar, un plan de restructurare a angajaţilor din sistemul bugetar. Nu a făcut-o. A venit 2010. În lipsa restructurării care ar fi trebuit făcută în 2009, decizia de tăiere, pe linie, a tuturor salariilor bugetarilor cu 25% a venit aproape natural. A urmat majorarea TVA la 24%, care a anulat şansele de revenire rapidă a economiei.
Premierul Boc şi echipa lui de miniştri au preferat să paveze o cale cât mai uşoară alegătorilor spre urnele de vot. Singura "scăpare" notabilă a fost cea privind zilele de concediu fără plată impuse bugetarilor, e drept, în apropierea alegerilor. Măsura a fost primită cu o împotrivire minimă de angajaţii din aparatul de stat în condiţiile în care mediul privat concedia câteva zeci de mii de oameni pe lună.
Deşi îl critică aproape în fiecare zi la TV şi îl acuză de greaua moştenire lăsată guvernării actuale, premierul Ponta pare că şi l-a ales ca mentor pe nimeni altul decât Emil Boc, care a reacţionat în faţa problemelor abia cu câteva secunde înainte de dezastru.
România este de mai mult de jumătate de an fără Guvern. Exceptând numirile în funcţii, insolvenţa Hidroelectrica şi scandalul legat de privatizarea Oltchim, guvernul Ponta nu a ieşit, efectiv, cu nimic în faţa electoratului. Nu a prezentat şi nu a implementat nicio măsură p