Barmaniţa care a fost violată şi bătută crunt în noaptea de 12 spre 13 septembrie, pe o stradă din cartierul Sud, a fost externată din Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, în cursul zilei de luni. „Pentru că starea de sănătate a pacientei s-a ameliorat, ea a fost externată din Secţia de Psihiatrie în cursul zilei de ieri (luni-n.r.)“, a precizat Alina Pelin, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani.
Tânără a fost internată în Secţia de Psihiatrie pe 25 septembrie, unde a primit tratament specific sub supravegherea medicilor, deoarece, potrivit acestora, ea suferise traume psihice foarte grave în urma incidentului în care a fost implicată. Înainte, aceasta a stat internată aproximativ două săptămâni, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului.
Între timp, magistraţii Tribunalului Vrancea au dispus prelungirea măsurii arestării preventive a lui Raj Pantelimon, bărbatul acuzat că lovit-o şi violat-o pe tânără. Aceasta nu a putut fi audiată până în prezent de procurori.
Reamintim că pe 13 septembrie, tânăra de 22 de ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce un bărbat a abuzat sexual de ea şi a desfigurat-o în bătaie. Autorul a fost depistat la scurtă vreme, în persoana lui Raj Pantelimon, un bărbat cu un cazier bogat, care mai făcuse 25 de ani de închisoare. Bărbatul a recunoscut fapta, inclusiv că i-a luat fetei nişte bani.

Tâ