A incetat din viata pe 1 octombrie, la 95 de ani, unul dintre ultimii intelectuali marxisti de reala anvergura, un personaj deopotriva naiv si cinic, din specia ilustrata paradigmatic de Bertolt Brecht, poetul din care ii placea atat de mult sa citeze. Eric Hobsbawm a scris lucrari remarcabile despre ceea ce el a numit lungul secol al XIX-lea, inceput in 1789 si incheiat in 1914. Cartea sa despre scurtul secol al XX-lea, derulat intre 1914 si 1989, “Era extremelor”, ramane un volum de referinta, inegal si nu o singura data iritant, dar nu mai putin informativ si original. L-am cunoscut in primavara anului 2005 la Potsdam, la o conferinta organizata de Tony Judt si Susan Neiman in cadrul Forumului “Albert Einstein”.
Scriu aceste randuri si privesc o fotografie de la o cina la care am discutat despre Koestler si Kolakowski, despre Orwell si Razboiul Civil din Spania. Suntem in poza Hobsbawm, Timothy Snyder si cu mine. Era deschis, nu parea catusi de putin inhibat ori deranjat de intrebarile noastre foarte directe. Ne-am intors apoi la hotel. Hobsbawm si sotia sa au plecat impreuna cu Markus (Mischa) Wolf, fostul sef al serviciului de spionaj din RDG. Au stat impreuna in timpul conferintei, comunicau foarte bine. Prezentarea fostulului general Stasi Wolf a fost o celebrare a “idealurilor tradate” ale socialismului. Istoric veritabil, Hobsbawm a vorbit despre violenta si modernitate, despre natura sectelor bolsevice si despre cataclismul civilizational reprezentat de nazism. Incerca sa separe registrul fidelitatii ideologice de acela al acuratetii stiintifice. Cred ca n-a reusit in ceea ce priveste secolul marcat de Revolutia din Octombrie, acel proiect al carui esec nu l-a negat, dar caruia i-a ramas loial macar la nivelul nostalgiei. Simtea o datorie irepresibila in raport cu cei care murisera in lupta.
Este greu sa-ti imaginezi cum ar fi decurs un
