Antrenorul englez al echipei de juniori de la New York Red Bulls, Mike Jones, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis în Manhattan, duminică dimineaţă, a anunţat poliţia americană, informează BBC
Potrivit sursei citate, Jones a primit mai multe lovituri de cuţit, el fiind declarat mort la spitalul Bellevue din New York, scrie Mediafax.
Un purtător de cuvânt al poliţiei din New York (NYPD) a declarat că tehnicianul avea o ureche secţionată şi mai multe răni la cap şi la gât.
Tatăl lui Jones a declarat că a fost alertat să contacteze NYPD de către unul dintre prietenii fiului său prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
"Am contactat poliţia şi am fost în stare de şoc. Mă aşteptam să aud că a fost rănit într-un accident. Nu ne vine să credem", a afirmat el.
Bărbatul a menţionat că fiul său petrecea zece luni pe an în SUA şi tocmai cumpărase un apartament, împreună cu doi prieteni.
Mike Jones era antrenor în cadrul clubului New York Red Bulls de cinci ani.
La echipa de seniori a clubului New York Red Bulls evoluează, între alţii, francezul Thierry Henry, mexicanul Rafael Marquez şi australianul Tim Cahill.