Planurile conducerii Consiliului Judeţean Alba de a construi o Sală Polivalentă prind contur. Primul pas a fost făcut marţi, când vicepreşedinţii CJ Alba, Florin Roman şi Alin Cucui, alături de primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian şi de arhitectul şef al judeţului, Eugenia Mărginean, s-au deplasat în teren şi au identificat locaţia în care va fi construită noua sală polivalentă. Acesta se va afla pe proprietatea comunei Ciugud, iar accesul se va face atât din spre Sebeş, cât şi dinspre Cugir.
Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, le-a prezentat oficialilor CJ mai multe locaţii în care ar putea fi construită noua Sală Polivalentă. În urma vizitei în teren, a fost aleasă o suprafaţă de aproximativ 4 hectare, în zona industrială Drâmbar.
Odată locaţia stabilită, urmează consultarea unui proiectant şi identificarea modalităţii de asociere – posibil un contract de asociere în participaţiune între CJ Alba, Primăria Ciugud şi eventual Primăria Alba Iulia -, eliberarea certificatului de urbanism. Potrivit primarului Gheorghe Damian, proiectul ar urma să fie finanţat din fonduri europene, judeţene şi de la bugetul de stat.
De asemenea, Damian a precizat că proiectul va cuprinde atât Sala Polivalentă, cât şi un centru expoziţional şi o sală de conferinţă.
UPDATE: Vă prezentăm comunicatul de presă transmis de reprezentanţii CJ Alba: “Conducerea Consiliului Județean Alba, împreună cu Primarul comunei Ciugud și Arhitectul Șef al județului Alba au vizitat astăzi mai multe locații din vecinătatea municipiului Alba Iulia pentru a identifica un teren potrivit pentru construire unei săli polivalente – centru multifuncțional care să deservească municipiul Alba Iulia și zona limitrofă.
Consiliul Județean Alba dorește să realizeze această investiție folosind mai multe surse de finanțare, inclusiv fonduri europene. Terenul necesar pentru realizarea co