Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greblă: Morar şi Kovesi vor fi chemaţi la comisia senatorială privind referendumul

Publicat in rfi, marți 9 octombrie 2012 ·

Şefii DNA şi Parchetului General vor fi chemaţi la comisia senatorială privind referendumul, pentru a spune de ce au fost audiaţi oamenii "pe capota maşinii şi puşi să jure pe Biblie la ieşirea din biserică". O spune la RFI preşedintele Comisiei Juridice din Senat, social-democratul Toni Greblă. El precizează că nu vor fi audiaţi procurorii de caz şi nici nu se vor cere dosare în lucru.

Senatul a decis luni înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, comisia fiind propusă de senatori PSD şi PNL.

De ce era nevoie de înfiinţarea acestei comisii? Toni Greblă spune că "era nevoie în primul rând pentru a trage un semnal de alarmă asupra modului în care autorităţi şi instituţii ale statului înţeleg uneori să-şi facă datoria. Nu este vorba de a chema în faţa comisiei senatoriale procurorii care anchetează dosarele cu referendumul. Este vorba de a vedea managementul instituţiei şi anume care a fost motivul pentru care s-a considerat necesar ca la prânz, în zi de sărbătoare, când oamenii ieşeau din biserică să fie aşteptaţi la poarta bisericii de poliţişti şi procurori, în aşa fel încât să li se ia declaraţie pe capota maşinii şi să jure pe Biblie la ieşirea din biserică. Pentru toţi oamenii care participau la slujbă, nu doi-trei dintre aceştia au fost audiaţi în calitate de martori atunci, ci toţi participanţii la slujbă".

Procurorii de caz nu vor fi chemaţi în faţa comisiei senatoriale privind referendumul, precizează Toni Greblă: "Trebuie să verificăm modul în care cei care conduc instituţia respectivă au făcut acel plan de anchetă, care au fost cauzele care au determinat ca din poartă în poartă să fie întrebaţi cetăţenii dacă au participat la vot şi aşa mai departe. Nu ne-am propus să chemăm în faţa comisiei procurorii de caz". @N_

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°