Ar trebui un cataclism să dărâme tot ce s-a făcut strâmb în această ţară. Numai plecând de la zero mai avem vreo şansă.
De curând, un prieten mi-a povestit ce a descoperit în Sulina. O arhitectură superbă, piatră şi lemn, cum nu găseşti altundeva, poate doar în Norvegia.
Fireşte, a adăugat, casele sunt o ruină. Cetăţenii n-au bani, statul îşi bagă picioarele. Da, dar s-au construit pontoane, căbănuţe, totul din lemn, felinare de epocă pe plajă. Se pare că modernizarea a costat, acum câţiva ani, 1,5 milioane de euro. Azi, statul român concesionează totul cu 20.000. Bună afacere, am mormăit eu... Stai, că nu tot. S-au pietruit câteva străzi cu pavele. Foarte frumos! În Sulina exista o fabrică de pavele, dar guvernul a acordat lucrarea altcuiva şi a transportat piatra pe Dunăre multe sute de kilometri. Până la urmă, operaţia a costat de zece ori mai mult. În rest, Sulina e un oraş magic din alt secol.
Imediat am făcut legătura cu eforturile uriaşe ale statului român de a se automoderniza. Pe cât de mari au fost eforturile (207 miliarde de lei, echivalentul a 50 de miliarde de euro!), pe atât de nefericite, vai, rezultatele. Iată ce spune Consiliul Fiscal. Între 2006 şi 2011, principalii jucători ai infrastructurii au fost bugetul consolidat, cu 115 miliarde, bugetele locale, cu 56, CNADNR, cu 24. Fondurile europene au involuat natural, de la 0,46, în 2006, la 0,0001, în 2010! Să le lăsăm să doarmă, ca să nu murim de râs. Dar, după ce trece râsul, să cădem o ţâră pe gânduri. Pentru România, a fost un efort fantastic. Păcat de el.
Am plătit toţi, din buzunarul nostru, bănuţ cu bănuţ, para cu para. Rezultatele se văd. Ţara noastră are, azi, cea mai întinsă reţea de drumuri naţionale şi regionale din pământ. Cele mai multe localităţi neracordate la apă şi curent electric. Cele mai multe proiecte realizate integral şi care, neaducând niciun benef
