Rugat să îi caracterizeze pe fotbaliştii selecţionerului Avci, Hagi s-a oprit la un singur cuvânt: imprevizibili
Gică, ar trebui să acceptăm ideea că plecăm cu şansa a doua în meciul cu Turcia?
Nu e vorba de şansa a doua, ci de faptul că e un meci în deplasare cu o naţională puternică. Turcia a crescut mult şi a urmat, pe undeva, paşii noştri. Primii am fost noi cei care am făcut performanţă, după care ei au preluat ştafeta. Au câştigat cupe europene, au ajuns sus şi cu echipele naţionale. Vorbim de o ţară cu un fotbal bun, capabilă să te bată...
Simt o ezitare...
Turcii sunt imprevizibili. Acesta este primul cuvânt care îmi vine în gând când vorbesc de fotbalul actual din Turcia. Ei sunt capabili să facă un meci foarte bun, ca apoi să piardă. Uitaţi-vă la Galatasaray, este imaginea fidelă a acestei realităţi.
Care este motivul?
Este un moment în care nu există o certitudine în ceea ce priveşte valoarea. Există nume multe, infrastructură dezvoltată, bani mulţi investiţi, nici nu ne putem compara cu ei la acest capitol. Fotbalul este religia lor acum, dar nu mai sunt performanţele de dinainte. De ce? Eu aş avea un răspuns, dar nu vreau să intru în anumite detalii.
Echipa lor naţională pare a nu mai avea forţa din anii trecuţi...
Naţionala lor trăieşte o transformare. Sunt în căutări, îşi doresc să creeze o nouă echipă competitivă. A făcut-o Terim la un moment dat bine şi acum sunt din nou în căutări, deşi l-au avut pe Hiddink înainte. Antrenor cu mare experienţă, dar care n-a reuşit să califice echipa.
Ai văzut meciul dintre Olanda şi Turcia?
Da. Turcii s-au prezentat cu o echipă foarte tânără, dar e clar că nu sunt omogeni. Joacă bine, dar au momente în care fac greşeli. Specific tinereţii...
Poate fi un avantaj pentru noi?
Cum să nu, dacă ştim să e