Retailerul cash&carry Selgros intenţionează să deschidă în următorii trei ani 2-3 magazine în România şi să amplaseze sisteme fotovoltaice în valoare de peste 20 de milioane de euro pe acoperişurile a 11 magazine pe care le deţine în sudul ţării.
"Mai avem câteva oraşe care au zone în care nu suntem prezenţi şi urmărim să reuşim să achiziţionăm terenuri şi să putem deschide magazine. Au fost şi ani în care am deschis patru magazine şi au fost ani în care nu am deschis niciunul. În următorii trei ani vom deschide în jur de 2-3 magazine", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alexandru Vlad, directorul executiv al Selgros România.
El a spus că investiţia într-un magazin, exceptând achiziţia terenului, este între 15 şi 17 milioane de euro.
Terenul costă între 20 şi 100 de euro metrul pătrat, iar pentru construcţia unui magazin, cu zonele aferente şi parcări, este nevoie de o suprafaţă de 4-6 hectare.
Selgros are 19 magazine în România şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro, iar pentru acest an estimează vânzări în stagnare.
Compania a inaugurat marţi un sistem fotovoltaic instalat pe acoperişul magazinului din Pantelimon, care a costat 2 milioane de euro şi pentru care se estimează că investiţia va fi recuperată în şase ani.
Selgros intenţionează să mai instaleze astfel de sisteme şi pe celelalte 11 magazine pe care le deţine în partea de sud a ţării. Investiţia totală va depăşi astfel 20 de milioane de euro.
"Vom aştepta 6-7 luni până să vedem dacă socoteala noastră se potriveşte cu ceea ce obţinem efectiv, după care putem să construim în peste 2-3 magazine pe an astfel de parcuri fotovoltaice. Construcţia unui astfel de parc durează în jur de şase săptămâni, iar investiţia este de aproximativ 2 milioane de euro", a spus Vlad într-o conferinţă de presă.
Selgros Cash&Carry România fac