Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de persoane, printre care şi Liviu Dragnea, puse sub învinuire de DNA din cauza fraudării referendumului

Publicat in Adevarul, marți 9 octombrie 2012 · ·

Aproape 70 de persoane au fost puse sub învinuire de DNA pentru fraude la referendum, printre aceștia numărându-se și secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Majoritatea celor cercetați au făcut parte din comisiile electorale.

Cei 67 urmăriţi penal sunt: 49 de preşedinţi şi membri de la secţii de votare din Teleorman, Gorj şi Vrancea, judeţe care au avut la referendumul pentru demiterea preşedintelui o participare mult peste media naţională, la refer; 18 persoane care au participat ca observatori din partea unor asociaţii nonguvernamentale, dar în realitate erau membri de partid.

Voturile, mai multe decât alegătorii

Cei 49 de preşedinţi şi membri de din comisii sunt acuzaţi de de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Potrivit DNA, în actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că, în 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, au înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate.

Falşii observatori ai lui Dragnea

Cei 18 "observatori" de la referendum sunt acuzaţi de fals în declaraţii.

În zilele de 19, 20, 21 iulie 2012, spu procurorii DNA, cei 18 învinuiţi din dosar au completat olograf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 34 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 40 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°