Preşedintele CSM, Alina Ghica, a precizat că un control parlamentar asupra parchetelor şi CSM nu este posibil decât dacă se revizuieşte Constituţia în acest sens. Caz în care CSM va cere Curţii Constituţionale să constate conflictul constituţional între puterile statului
"O asemenea măsură, cum e cea propusă de premierul Victor Ponta, poate fi luată numai după revizuirea Constituţiei. Legea Fundamentală interzice un asemenea control. Dacă se va revizui Constituţia în acest sens, atunci este o încălcare evidentă a principiului separaţiei puterilor în stat. Caz în care CSM va cere Curţii Constituţionale să constate conflictul constituţional între puterile statului", a declarat preşedintele CSM, judecătoarea Alina Ghica, pentru Evenimentul zilei.
Şi procurorul Gheorghe Muscalu, candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a declarat astăzi total împotriva unui control parlamentar asupra parchetelor şi a unei subordonări a CSM faţă de Legislativ. El a spus că un asemenea control nu poate să existe niciodată.
"Un control parlamentar al parchetelor nu poate să existe niciodată, pentru că nu are cum. Parchetele îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea, sunt organizate în conformitate cu legea, cel din vârful ierarhiei Ministerului Public este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, potrivit legii, competenţe în raport cu activitatea Ministerului Public le are ministrul Justiţiei", a opinat acesta.
Chestionat în legătură cu posibilitatea trecerii CSM în subordinea Parlamentului, magistratul a subliniat că "nu se pune problema de aşa ceva". "Din punctul meu de vedere, nu se pune problema de aşa ceva. Justiţia are un loc al ei în societate, este clar poziţionată prin Constituţie şi nu cred că există posibilitatea ca, într-un fel sau altul, parchetele şi cu atât mai puţ