Mihai Bumbeș (Miliția Spirituală) ridicat de jandarmi (sursă foto: ActiveWatch)
Sâmbăta asta bocancul greu al jandarmeriei a mai călcat o tură pe ceafa firavă a democrației. 21 de cetățeni au fost săltați de pe trotuarele din jurul Halei Matache pentru că “s-au constituit într-o adunare publică nedeclarată”. Deși eram foarte puțini, deși adunarea era inofensivă și legală (era vorba despre un lanț uman, deci o manifestare culturală), deși ne-am legitimat la fața locului, parte dintre noi am fost luați pe sus.
Purtătorul de tupeu al jandarmeriei afirmă că protestatarii au fost duși la secție pentru că “şi-a făcut apariţia un alt grup, care protesta în contradictoriu cu ceilalţi. Întrucât exista posibilitatea izbucnirii unui conflict, jandarmii au condus la secţia 3 de poliţie 21 de persoane”. Având în vedere că există o documentare video ale celor petrecute acolo, ne permitem să privim jandarmeria în ochi și pe domnul Georgian Enache, implicit, și să afirmăm: MINȚIȚI! Setea cu care protestatari au fost urcați în dubă nu vine din grija pentru noi, vine din vintre!
Deși protestul era anunțat pe facebook pentru ora 13, Jandarmeria se pare ca și-a făcut apariția cam cu două ore înainte. În număr impresionant (se vede treaba că ei încă cred în promisiunea virtuală a lui Attending), jandarmii întâmpinau pe fiecare dintre noi, solicitându-ne să circulăm. Am încercă să circulăm de jur împrejurul Halei Matache, însă nu am fost lăsați să mergem prin fața Halei Matache sub pretextul că “este șantier”. După jumătate de oră de leapșa, jandarmeria a decis să facă utile dubele și să le burdușească cu cetățeni. Au băgat de-a valma cetățeni care doar documentau ce se întâmplă, fără să fie implicați efectiv în așa zisul protest, oamenii ce de-abia călcaseră în zonă și cetățeni care au ascultat de somațiile lor de a “circula”. Mai mult, la mai bine de o oră după ace