Bărbatul, căruia îi lipseşte un picior, spune că a ajuns la Ioana printr-un prieten. Foarte succint în detalii, el a spus, într-o intervenţie telefonică pentru Antena 1, că a plătit-o pe fiica Andei Călugăreanu cu 30 de lei (echivalentul a două pachete de ţigări), pentru o partidă de amor.
Deşi în acele vremuri Ioana avea aproximativ 200 de kilograme, Doru a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu ea la recomandarea amicului respectiv..
"Am fost, am văzut, mi-am făcut treaba şi am plecat. Am plătit 30 de lei. Eu am un handicap, am un picior de lemn pentru că m-a călcat un tramvai. Pe atunci aveam 140 de kilograme. Dacă eram vreun Brad Pitt nu apelam la Ioana", a povestit cel care susţine că a fost unul dintre clienţii Ioanei Tufar.