Jumătate dintre medicamente nu sunt administrate corect şi nu au fost prescrise în mod justificat de către medici, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un raport efectuat la nivel global.
Aceste derapaje costă statele lumii 500 de miliarde de dolari anual. Banii ar putea fi economisiţi în bugetele de sănătate dacă actorii din domeniu ar face mai puţină risipă de materiale sanitare, medicamente şi mai ales, de fonduri.
Raportul IMS Health recomandă controalele periodice obligatorii, folosirea medicamentelor generice, limitarea folosirii nejustificate a antibioticelor şi un mai bun control asupra prescrierii medicamentelor, prin protocoale terapeutice.
Ce pot face farmaciştii pentru a îmbunătăţi situaţia, l-am întrebat pe preşedintele Colegiului Farmacişilor din România, Dumitru Lupuleasa: Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Dumitru Lupuleasa, în dialog cu Magda Prelipceanu