Marţi au loc la apelul Federaţiei Europene a Industriei acţiuni sindicale în mai multe ţări ale Uniunii. La Paris, preşedintele socialist, François Hollande, va fi confruntat cu prima sa mobilizare la apelul sindicatului CGT, considerat cel mai la stânga.
Liderii sindicatului CGT vor să profite de această zi de acţiune europeană, pentru a-şi arăta forţa de mobilizare. O mobilizare ce-ar putea fi importantă, ţinând cont de contextul extrem de dificil, marcat de o serie de planuri sociale. Proteste sunt prevăzute de-a lungul zilei de marţi, printre altele, la Bordeaux, Rennes, Marsilia şi evident, la Paris, unde sunt aşteptate după-amiază zeci de mii de persoane.
În paralel, vor avea loc scurte greve de avertisment în sectoare "grele", cum ar fi metalurgia, energia sau în porturi, dar traficul metroului şi al trenurilor nu ar urma să fie afectat. "Mişcările de protest se adresează patronatului şi Guvernului", a declarat Bernard Thibault, şeful sindicatului de stânga.
Chestiunea locurilor de muncă-în particular în sectorul industrial-va fi în centrul revendicărilor de marţi şi cele viitoare cu şefii de întreprinderi. Guvernul socialist de la Paris a precizat că de când a ajuns la putere acum patru luni, a reuşit să salveze 15 mii de locuri de muncă şi n-a "pierdut" decât sub cinci mii.
Dacă CGT mizează mult pe această zi, celelalte sindicate franceze au preferat să rămână în retragere, mai exact au fost lăsate pe tuşă de CGT. Nu-i de mirare atunci că unii, precum şefii de la centrala CFDT, şi-au acuzat confraţii de la CGT că "deturnează apelul federaţiei europene în scopuri politice interne".
Marţi au loc la apelul Federaţiei Europene a Industriei acţiuni sindicale în mai multe ţări ale Uniunii. La Paris, preşedintele socialist, François Hollande, va fi confruntat cu prima sa mobilizare la apelul sindicatului CGT, considerat cel mai l