Începând de săptămâna aceasta, la toate ocoalele Direcţiei Silvice Suceava vor fi efectuate controale de fond, care vor viza atât depistarea tăierilor ilegale, cât şi verificarea gestionării corespunzătoare a fondului forestier de către silvicultorii responsabili de fiecare canton în parte.
Acţiunea a fost iniţiată de şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, care, în acest fel, doreşte să aibă o imagine cât mai clară şi precisă a realităţilor din teren, pentru toate suprafeţele de pădure gestionate.
Şeful silvicultorilor suceveni a precizat că, în urma evaluării recente a evoluţiei tăierilor ilegale de arbori pe fondurile forestiere gestionate de Direcţia Silvică Suceava, în ultimii şase ani, inclusiv 2012, se constată o scădere semnificativă a acestui fenomen.
Astfel, dacă în 2003, volumul total de tăieri ilegale era de peste 13.000 de mc de masă lemnoasă, în ultimii ani acesta a scăzut la aproximativ 5.500 de mc de masă lemnoasă.
Pentru prima jumătate a acestui an, volumul de tăieri ilegale constatate este de numai 2.200 mc, indicând o scădere şi mai mare a acestui fenomen infracţional.
Excepţie face anul 2011, când pe raza Ocolului Silvic Iacobeni s-a constatat tăierea ilegală a 7.400 de mc de masă lemnoasă, pagubele fiind produse în perioada decembrie 2010 – martie 2011. Cum pagubele au fost produse prin punerea în valoare defectuos sau abuziv de către personalul silvic (marcarea arborilor), de care au profitat trei societăţi comerciale, au fost luate măsuri administrative şi penale, o parte din personalul silvic fiind suspendat pe perioada cercetărilor.
Sorin Ciobanu a explicat că, prin comparaţie, volumul tăierilor ilegale din ultimii zece ani reprezintă 0,0002% din volumul rezultat din creşterea anuală a pădurilor. În acelaşi timp, tăierile ilegale din perioada analizată reprezintă doar 0,004% din exploatările efectua