După luni de incertitudini, echipa de volei masculin care acum evoluează sub numele CS Atletic LPS Bihorul Oradea s-a aliniat la startul unei noi ediţii a Campionatului Naţional.
Prima etapă a ediţiei 2012-2013 a pus faţă în faţă pretendentele la şefia seriei de vest, pe de o parte gazdele de la Universitatea Timişoara, care au retrogradat din A1 la finalul ediţiei trecute si oaspeţii din Oradea, cei care au promovat în A1, dar datorită situaţiei financiare nu au putut sa onoreze "masa bogaţilor".
Bănăţenii au deschis mai bine jocul şi după ultima egalitate, la 11, s-au desprins încet, dar sigur pe tabelă: 14-11, 20-16, 22-17, 25-20 şi a devenit 1-0 la seturi.
Setul secund a găsit cele două combatante la egalitate până la 21, după care gazdele au găsit resursele necesare să încline balanţa în favoarea lor, 25-22, şi astfel scorul a luat proporţii, devenind 2-0 pentru "U".
Partea a III-a a fost dominată în întregime de orădeni, care şi-au adus aminte că punctele se fac cu serviciul şi cu blocajul, iar după 23 de minute de joc au pus cifra 1 în dreptul seturilor câştigate, scor 25-18.
Setul IV a fost controlat autoritar de "lei": 5-3, 10-7, 17-14 şi 21-18, moment în care s-a produs un scurt-circuit: 21 egal. A fost momentul ca de pe bancă să se ceară al doilea time-out, defecţiunea remediindu-se şi urmând firesc 23-21, 25-22 şi egalitatea la seturi s-a restabilit, 2-2.
Orădenii au început bine şi decisivul, 3-1, dar pe fondul unor neatenţii în atac, balanţa s-a înclinat în favoarea gazdelor şi terenurile s-au schimbat la 8-3. Fosta divizionară a gestionat mai bine finalul de meci, omogenitatea spunându-şi cuvântul şi, astfel, Timişoara a câştigat prima bătălie a vestului: 3-2 după 111 minute de joc.
Au evoluat pentru formaţia orădeană: Lung Emil (cpt), Abrudan Moisa, Drăgan George, Achimescu Andrei, Drinceanu Senin, Nan Bogdan şi Che