Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş and Co. merg la Sibiu cu gândul la Steaua…

Publicat in Gorj Domino, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Odată trecuţi cu bine şi peste meciul cu Gloria Bistriţa, pandurii beneficiază de o minivacanţă, formaţia antrenată de Petre Grigoraş urmând a-şi relua antrenamentele la mijlocul acestei săptămâni la Târgu Jiu, pentru ca după aceea să se deplaseze la Sibiu în vederea pregătirii confruntării cu Steaua.

Deşi momentan Liga I este într-o minivacanţă, tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, se gândeşte deja la viitoarea confruntare din campionat, care se anunţă a fi cea mai dificilă din această primă parte a sezonului. Grig are numai cuvinte de laudă la adresa următorului adversar, Steaua Bucureşti, dar promite că formaţia gorjeană va face tot posibilul pentru a încurca liderul campionatului. „Steaua este echipa momentului în Liga I, din punctul meu de vedere, la ce joacă, este principala favorită la titlu, este cu cel puţin o clasă peste celelalte formaţii din campionat. Noi nu ne putem compara cu Steaua nici ca lot nici ca obiective. Deci nu ştiu dacă ne putem lupta cu forţe egale în lupta pentru titlu, am şi spus-o, nu tragem noi la campionat sezonul acesta, ci pentru o clasare cât mai bună. Dar, în meciul direct pe care îl vom avea, vom face tot posibilul să obţinem un rezultat pozitiv. Sunt sigur că jucătorii mei vor da totul şi vor face un meci reuşit cu Steaua, peste două săptămâni. Până atunci avem timp suficient să ne pregătim, sper să gestionăm cum trebuie această perioadă”, declară antrenorul Petre Grigoraş.

O săptămâna de „concentrare”, la Sibiu

Pauzele dedicate echipei naționale au fost folosite adesea de panduri pentru mini-cantonamente, de regulă acestea fiind, de la sosirea lui Grigoraș la Târgu Jiu, susținute la Sibiu și Cisnădie. Aşa se face că şi în perioada imediat următoare, tehnicianul grupării de fotbal gorjene îşi va muta cartierul general la Sibiu, acolo unde speră să pregătească cu atenţie meciul de peste două săpt

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 24 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 40 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°