Prima dată când am auzit că nașterea naturală a revenit cu succes printre opțiunile viitoarelor mame – în secolul programărilor în amănunt al unor evenimente cum e și cel al apariției unui copil (sau mai mulți) pe lume – n-am comentat dar în sinea mea mi-am spus că e o fiță. Desigur poate și pentru că majoritatea discuțiilor pe tema cu pricina aveau în concluzie aceleași povești despre dezvoltarea personală pe termen lung a celor doi, mamă și copil, cumva legată și dependentă de momentul (sau orele dacă ai ghinionul) cu pricina. Eu nu cred că apropierea dintre mamă și copil ar fi afectată major dacă prima dintre cei doi nu suferă destul de mult în momentul nașterii sau că dacă nu se chinuie copilul să se nască va avea probleme de adaptare toată viața, astea sunt mituri. Totuși găsesc că e suspect că majoritatea spitalelor, atât de stat cât și particulare, din câte știu eu, încurajează nașterea prin cezariană. Am înțeles și că se întâmplă asta mai mult din rațiuni practice și nu neapărat pentru că e mai bine și mai ușor pentru mamă sau copil și pentru că e mai rapid. Și – pentru că tind să cred în continuare că e mai bine să nu te cerți cu medicul și să nu-l enervezi exact înainte de o operație sau intervenție, oricare ar fi asta, pot să accept că poate așa o fi cel mai bine – cel puțin în zilele noastre, aici. Deși…

La clinicile particulare scorurile pentru nașteri sunt imense, uneori se apropie de 1000-1500 de Euro. Cu toată isteria mediatică legată de o serie de viruși și boli pe care nou-născutul sau proaspăta lui mămică le pot primi ca bonus de prin saloanele spitalelor fără plată parcă nu-ți vine să mergi nici acolo. Cu toate poveștile horror despre felul în care ești tratat dacă n-ai bani să dai pe o anestezie mai șmecheră sau un pahar de apă iar nu-ți vine să te internezi la marea întâmplare și te împrumuți, pui deoparte, faci eforturi să naști unde