Mai mulţi preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din judeţul Gorj, de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu, sunt urmăriţi penal de Direcţia Naţională Anticorupţie. Procurorii anticorupţie au efectuat cercetări în judeţul Gorj în localităţile Dragoteşti, Bâlteni şi Polovragi.
Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de 67 de persoane din judeţele Gorj, Teleorman şi Vrancea, care au fost implicate în organizarea referendumului. 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare sunt cercetaţi pentru infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători. De asemenea, procurorii anticorupţie au depistat 18 persoane, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale care au şi calitatea de membri ai unui partid, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de fals în declaraţii. „În actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că în data de 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, au înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate“, se precizează într-un comunicat al DNA.
Anchetă cu scandal la Bâlteni
Ancheta desfăşurată de DNA în comuna Bâlteni s-a lăsat cu scandal. Localnicii s-au speriat, iar unii dintre ei s-au revoltat de faptul că procurorii anticorupţie le bat în poartă. Un localnic s-a pus chiar în faţa