Direcţia de cultură din cadrul Primăriei Carei a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vineri, 12 octombrie 2012, ora 18.00, în Sala Cavalerilor din Castelul Karolyi va avea loc un recital de lieduri susţinut de soprana Bianca Manoleanu şi de pianistul Remus Manoleanu. În program se vor regăsi lucrări de Claude Debussy, Henri Duparc, Serghei Rachmaninov. Evenimentul este organizat de Consiliul Local Satu Mare, Primăria Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare. Recitalul face parte din Festivalul Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene” – ediţia a XXXV-a.
Bianca Manoleanu colaborează cu orchestrele filarmonicilor din București și din țară, susține numeroase concerte vocal-simfonice în compania unor prestigioase formații în Ungaria, Germania, Franța, Italia, Japonia. Urmând linia repertorială a profesoarei sale, Emilia Petrescu – care a considerat-o singurul său discipol – aprofundează repertoriul de lied universal și românesc. Absolvirea la Viena a cursului de măiestrie sub îndrumarea mezzosopranei Christa Ludwig îi aduce aprecieri din partea acesteia:”Es war wunderbar Sie und ihre liebliche Stimme und Kunst kennen zulernen” (“A fost minunat să cunosc arta și cântul dvs. suav”).
Pianistul Remus Manoleanu a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu din București în 1972, unde a lucrat cu Ovidiu Drimba , Gabriel Amiraș și Gh. Halmoș. În același an a câștigat bursa națională George Enescu. Cursuri de specializare a făcut la Conservatorul P. I. Ceaikovski-Moscova (prof. S. Neuhaus). În prezent este conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București. Este membru fondator al Festivalului și Concursului Național de Interpretare a Liedului Ionel Perlea din Slobozia. A publicat în anul 2008, la Editura U. N. M. B. două