Mă întâlneam cu ei destul de des în vremea aia lină pentru că drumurile noastre duceau cam în aceleaşi locuri puţine. Nu-i cunoşteam, dar bănuiam că el, după înfăţişare, trebuie să fie artist. Avea în jur de şaizeci şi cinci de ani, un trup de statură medie, însă vânjos, un chip vesel şi mobil, cu aluviuni de bunătate în mişcările mici ale muşchilor rotunzi, şi un păr bogat şi foarte voluminos, pe care, dacă nu l-ar fi pieptănat, ar fi fost, cu siguranţă, creţ. Avea şi ochelari cu rame groase, de baga.

Ea era o femeie cu mişcări lente, însă nu leneşe, părea un pic mai tânără decât el, dar nu cu mai mult de cinci ani, avea părul creţ, tuns foarte scurt, sâni mari, mari, şolduri molcome şi frumos răsfăţate, purta bijuterii imense, de argint, care făceau ca în jurul ei să fie întotdeauna o muzică specifică, discretă. Cercei bizantini, pandantive egiptene şi brăţări feniciene ori etrusce. Vorbeam despre inspiraţie.

Se îmbrăcau de la aceeaşi mână. Toamna, târziu, şi iarna purtau sumane de postav, cusute cu lână contrast la mâneci şi la poale, el preferând gulerele-tunică, bătute câteodată cu aţă roşie, iar ea purtând pe cap câte un fel de tocă de care n-am mai văzut la altcineva. El avea în picioare ghete călugăreşti, iar ea, ofiţereşti. Vara, el prefera inul moale, iar ea, mătasea colorată. Ea se ţinea întotdeauna de braţul lui, iar el îi prindea degetele în palmă. Dacă se opreau să stea de vorbă cu cineva, el îi mângâia uşor unghiile, şi pe lung, şi pe lat. Ea privea întotdeauna în sus ori în lateral.

Acum douăzeci de ani, lucram într-o galerie de artă, pe strada Academiei. În primul meu an acolo, au venit amândoi, într-o după-amiază, iar el m-a întrebat dacă ea poate sta pe celălalt fotoliu, aveam două, şi mi-a spus că în săptămâna care trebuia să vină îşi va aduce lucrările fiindcă urmează să expună în următoarea perioadă. La dumneavoastră, mi-a sp