Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat că indemnizaţiile pentru mame se vor acorda la noua valoare, reprezentând 85% din venitul net, inclusiv pentru luna octombrie, deşi legea a fost promulgată abia ieri, 8 octombrie. ”Sunt foarte bucuroasă că a fost promulgată legea şi în sfârşit s-a rezolvat şi problema mămicilor pentru că erau ultimele care au rămas fără să li se reîntregească drepturile pe care le-au avut. Legea intră în vigoare în momentul în care este promulgată în Monitorul Oficial, iar banii vor fi primiţi în noiembrie pentru octombrie şi de acolo în fiecare lună”, a explicat Mariana Câmpeanu. Câmpeanu susţine că legea nu se aplică retroactiv, pentru că actul normativ prevede majorarea drepturilor începând cu luna octombrie. “Se aplică de la 1 octombrie, deci în noiembrie mamele vor primi banii pe octombrie”, a subliniat Mariana Câmpeanu.