Era bine ca TVR să rămână o redută în faţa isteriei, dar s-a preferat în avangarda propagandei.
Jurnaliştii de la TVR au ajuns la ultima dintre consecinţele locului pe care nu au reuşit să-l sfinţească: vor fi evaluaţi de politrucii de la USL. Va decide Mădălin Voicu, pe banii tuturor. Şi poate că este meritat acest sfârşit, pentru toată indiferenţa cu care am abandonat, rând pe rând, războaiele pentru decenţă în spaţiul public.
Televiziunea naţională (ce mai este astăzi „naţional"?) este obligată să facă serviciu public.Face? Sau este doar o unealtă, şi ea demodată, a Puterii? Se face propagandă pe bani publici în România? Serios? Şi chiar vă interesează subiectul? Audienţele arată că majoritatea are cu totul alte preocupări. De fapt, aşa, din nepăsare, a fost posibil ca gaura neagră să înghită tot mai mult, de la an la an şi de la milion de euro la alt milion de euro. Cei cărora le pasă, din principiu (să desfiinţăm şi cuvântul?), de cei câţiva lei pe care îi dau pe taxa radio-TV sunt, iată, atât de puţini, inevitabil singuri.
Are dreptate Cătălin Tolontan când scrie: „Puterea (...) numeşte un preşedinte director general precum Claudiu Săftoiu, lansat într-o aventură care îl va discredita. De ce? Simplu. Pentru că nu are argumente profesionale. Pentru că n-a făcut niciodată dovada unei prestaţii remarcabile ca jurnalist sau ca manager, fie el de presă sau de conserve. Să te bagi într-un asemenea masacru de bani şi de talente cum este TVR fără să ştii să faci aproape nimic în media de vârf e semnul unui veleitarism încremenitor". Are dreptate şi Andrei Pleşu când spune că înscăunarea lui Claudiu Săftoiu este „o recompensă jenantă pentru câţiva ani de clămpăneală anti-Băsescu".
Să nu ocolim întrebarea: de ce mai există TVR? Ca să aibă şi oameni ca domnul Claudiu Săftoiu o slujbă, o misiune, o menire, un rost? Ar fi prea puţin. Chiar
