Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examen de capacitate pentru judecătorii şi procurorii stagiari. Trei candidate din Alba au fost admise pentru a participa la concurs

Publicat in Alba24, marți 9 octombrie 2012 ·

Institutul Naţional al Magistraturii organizează, în perioada 3 august – 13 decembrie, examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari. Din Alba, sunt trei candidate ale căror dosare au fost acceptate pentru înscriere la examen, două la Judecătoria Alba Iulia şi una la Judecătoria Aiud.

La concurs s-au putut înscrie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, respectiv personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor al căror stagiu se împlineşte în ultima zi a examenului de capacitate. Aceştia s-au putut înscrie până în 3 octombrie.

Examenul de capacitate cuprinde verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice, prin probe scrise şi orale. Probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte, pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie de specificul activităţii candidaţilor şi se susţin la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal.

Probele scrise sunt programate pentru 3 şi 4 noiembrie, iar cele orale, în perioada 2-10 decembrie. Acestea din urmă sunt date la următoarele materii: fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază (din dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal şi dreptul procesual penal), organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pe durata desfăşurării probelor, este permisă consultarea legislaţiei relevante aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Rezultatele finale vor fi cunoscute în 13 decembrie.

Maria Ofelia Creţa şi Adriana Maria Grozav, de la Judecătoria Alba Iulia şi Ioana Maria Rusu, de la Judecătoria Aiud sunt judecătorii stagiari din Alba care vor intra anul acesta în examenul de capacitate.

Potrivit legii, judecătorii stagiari şi procurorii st

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 24 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 21 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 59 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°