Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul comemorează miercuri HOLOCAUSTUL

Publicat in Romania Libera, marți 9 octombrie 2012 ·

Senatul se va întruni, miercuri, într-o şedinţă comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului, potrivit anunţului făcut, marţi, de preşedintele acestei Camere legislative, Crin Antonescu, scrie Mediafax.

El a făcut acest anunţ după şedinţa conducerii celor două camere legislative, adăugând că şedinţa va avea loc de la ora 12.00.

Potrivit afirmaţiilor sale, propunerea Senatului ca această comemorare să se facă în plenul reunit al Parlamentului nu a putut fi luată în calcul, în condiţiile în care Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" s-a pronunţat pentru desfăşurarea comemorării miercuri, 10 octombrie.

Citeşte şi:

VIDEO A plătit cu VIAŢA pentru un nume. Povestea celui din urmă SUPRAVIEŢUITOR al TRENULUI MORŢII Iaşi-Călăraşi

Biroul permanent al Senatului decisese anterior ca această comemorare să aibă loc marţi, 9 octombrie.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a informat, însă, conducerea Senatului că la sesiune comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului, care ar fi urmat să aibă loc marţi, 9 octombrie, nu va putea beneficia de prezenţa ambasadorului Israelului, a membrilor Federaţiei comunităţilor evreieşti din România şi a altor reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti, deoarece la această dată este sărbătoare religioasă mozaică Shima Tora.

Semnatarii documentului arătau că în această zi nu se pot organiza comemorări.

Statul român şi-a asumat tragedia Holocaustului din România şi responsabilitatea guvernului Ion Antonescu în ce priveşte uciderea a aproximativ 300.000 de evrei, cetăţeni români. În urma prezentării în Parlament a Raportului Comisiei Internaţionale de Studiere a Holocaustului din România "Elie Wiesel", s-a in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 37 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 31 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 27 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 29 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°