În timp ce turiştii străini vin special pentru acest traseu, linia ferată nu este promovată deloc în România.

Linia ferată Oraviţa-Anina este unică în sud-estul Europei. Străinii vin din toată Europa să călătorească pe traseul din Banat, dar în România, linia ferată a fost dată uitării. Nimeni nu-i face vreo reclamă, deşi, cu puţin interes, întreaga zonă ar putea fi redată turismului. Poate fi vizitat cel mai vechi teatru din sud-estul Europei, care se află la Oraviţa, dar şi primul lac artificial din România, lacul Buhui din Anina, sau Peştera cu Oase, unde au fost descoperite rămăşiţele lui Ion de Anina, cel mai bătrân locuitor al Europei.

Arhitectul s-a aruncat de pe viaduct

Construcţia liniei ferate Oraviţa-Anina a fost, în urmă cu aproape două secole, o adevărată provocare pentru ingineri şi arhitecţi. Au existat mai multe proiecte, dar abia în 1855, când iniţiativa a fost preluată de către STEG, s-a conturat un traseu adevărat. Iniţial, în 1847, inginerul Anton Rappos a prevăzut o linie normală în tracţiune cu aburi până la Lişava. Până aici, cărbunele de la Anina ar fi fost adus tras de cai printr-o galerie subterană, lungă, numită „Regele Ştefan". Proiectul Rappos a fost modificat radical după 1852, odată cu creşterea performanţei tracţiunii cu aburi şi autorităţile au renunţat la ideea galeriilor subterane. Între anii 1860 şi 1863, inginerii au finalizat construcţia noului traseu de cale ferată normală cu tracţiune cu aburi pe segmentul Oraviţa - Anina, iar punctul de maximă altitudine al liniei a fost atins în tunelul Gârlişte, care a fost cel mai lung tunel de pe traseu. Autorii acestei realizări remarcabile au fost inginerii Anton Rappos şi Karl Dülnig şi arhitecţii Karl Maniel şi Johann Ludwig Dollhoff-Dier. Însă atunci a avut loc un prim eşec: cele două galerii ale tunelului de la Gârlişte nu s-au întâlnit din cauza unei dev