Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un număr de 13 persoane, reţinute în cazul reţetelor medicale falsificate

Publicat in Vremea Noua, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Un număr de 13 persoane au fost reţinute marţi seară în cazul prejudiciului de 1,6 milioane de lei produs bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, printre persoanele reţinute se numără mai mulţi farmacişti, un medic şi reprezentantul unei firme ce intermedia vânzarea de medicamente.

Peste 4.000 de reţete medicale falsificate au fost emise în acest caz, a declarat marţi Nicolae Andrei Solomon, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. El a spus că pe unele dintre aceste reţete falsificate figurau şi nume de persoane decedate.

“Din datele dosarului au rezultat mai multe moduri de operare. Unul dintre aceste moduri constă în faptul că farmaciştii luau legătura cu anumiţi medici, iar în schimbul unor sume de bani emiteau anumite reţete falsificate. Prin reţete falsificate trebuie înţeles faptul că persoana respectivă nu solicita medicamentul respectiv şi nu urma acel tratament. Farmacistul introducea reţetele falsificate în gestiunea farmaciei, iar farmacia le trimitea spre CNAS, care deconta suma respectivă”, a explicat Solomon.

El a precizat că sumele decontate variau între 30% şi 100% din valoarea reţetei şi că, pentru activitatea lor, farmaciştii obţineau un bonus la salariu, întrucât creşteau vânzările în mod artificial, iar medicii primeau sume cuprinse între 3% şi 5% din valoarea respectivei reţete.

Nicolae Andrei Solomon a menţionat că procurorii Parchetului Capitalei au audiat, din luna martie până în prezent, peste 700 de persoane în numele cărora farmacişti şi medici au emis reţete medicale false, cazul pornind de la denunţul unui angajat.

În primul mod de operare, adică în cazul reţetelor falsificate, medicamentele rămâneau în stocul farmaciei şi nu erau neapărat vândute, unele înlocuind medicamente expirate, a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 14 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 55 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°