Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Bucureşti l-a ACHITAT pe Zaher Iskandarani în dosarul de contrabandă cu ţigări

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Tribunalul Bucureşti a dispus, miercuri, achitarea lui Zaher Iskandarani în dosarul în care a fost trimis în judecată în urmă cu mai bine de şase ani, pentru contrabandă cu ţigări, prin care ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de aproape două milioane de lei, scrie Mediafax.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Zaher Iskandarani a fost trimis în judecată, în 15 iunie 2006, fiind acuzat de infracţiuni privind operaţiunile vamale ilicite cu utilaje de producţie a ţigărilor şi alcoolului, în afara antrepozitului fiscal, precum şi ascunderea sursei impozabile, prejudiciul adus statului fiind de aproape două milioane de lei noi (aproape 580.000 de euro).

Anchetatorii au stabilit că, începând din 1990, Iskandarani a avut un rol important în contrafacerea şi contrabanda cu ţigări, fiind proprietarul unei fabrici din localitatea Jimbolia, judeţul Timiş. Potrivit acestora, ţigările erau destinate atât pieţei din Europa de Vest, cât şi Orientului Mijlociu. Tutunul era livrat de la o firmă din Liban, care ar fi controlată de familia lui Iskandarani.

Probele administrate au arătat implicarea lui Zaher Iskandarani, Iovescu Eugen şi Ghannoum Obayda în contrabanda cu utilaje de producţie de ţigarete importate din Italia.

Totodată, Zaher Iskandarani şi-ar fi creat o reţea de distribuţie a ţigaretelor contrafăcute, produse în fabrica de la Săcălaz. În perioada 2004-2005, Zaher Iskandarani ar fi coordonat şi controlat întreaga activitate a firmelor şi fabricilor de ţigarete, dar şi de producţia de alcool în fabrica de la Lenanheim, judeţul Timiş.

La sfârşitul anului 2005, în urma unor percheziţii la fabricile şi domiciliile lui Zaher şi a celor trei complici, anchetatorii au descoperit matriţe, trimbre fiscale româneşti falsificate, cantităţi mari de ţigări şi cartoane pentru pachete.

Z

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 33 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°