Lupta anticorupţie sub conducerea lui Daniel Morar a avut o eficienţă aproape de maxim: în circa 90 la sută dintre anchete, instanţele de judecată au reţinut vinovăţia celor cercetaţi. Printre cei judecaţi se numără 23 de parlamentari.
Cifrele adunate la finalul mandatului fostului procuror şef al DNA arată că lupta anticorupţie sub conducerea lui Daniel Morar a avut o eficienţă de 90 la sută. Mai exact, din totalul anchetelor demarate în şase ani de DNA, cele mai multe dosare întocmite de procurori au ajuns în instanţă.
Aşa cum reiese bilanţul activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din anul 2005, anul în care actualul prim-procuror interimar al Rromâniei a preluat conducerea DNA, au fost trimişi în judecată 23 de parlamentari – 17 deputaţi şi şase senatori, 15 miniştri şi secretari de stat – printre care un premier, nouă miniştri şi cinci secretari de stat, opt prefecţi şi subprefecţi, nouă directori de agenţii naţionale cu rang de secretar sau subsecretar de stat, opt preşedinţi de consilii judeţene, 105 primari şi viceprimari, 53 de magistraţi, printre care 23 de judecători şi 30 de procurori, dar şi 69 de avocaţi.
Printre funcţionarii vizaţi de anchetele DNA, care au ajuns în faţa instanţei, se numără şi 496 de poliţişti, 104 jandarmi, 134 de vameşi, 42 de inspectori ai Gărzii Financiare, 44 de inspectori fiscali, 25 de directori ai unor instituţii publice, 40 de directori de companii naţionale şi regii autonome, 13 notari şi trei executori judecătoreşti.
Referitor la marea corupţie DNA precizează că, sub mandatul lui Daniel Morar, au fost condamnaţi definitiv 11 demnitari, în perioada 2010-2012.
Primul senator a ajuns după gratii în 2010 iar în 2011 trei deputaţi au fost condamnaţi cu suspendare. Anul de vârf al luptei anticorupţie poate fi considerat 2012 când, la capătul anchetelor demarate de procurorii anticorupţie, cinci demn