Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe ce au cheltuit romii fonduri europene de 22,6 milioane de euro şi de ce mai vor încă 40 de milioane

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ilie Dincă, susţine că autorităţile franceze nu au vrut să discute cu el despre romii din Franţa şi dă vina pe organizaţiile din această ţară care ar menţine intenţionat acele tabere ilegale, din avantaje financiare. Dincă a anunţat că, anul acesta, instituţia pe care o conduce a terminat şase proiecte europene privind incluziunea romilor, în valoare de 22,6 milioane de euro, iar pentru anul viitor, vrea să acceseze în jur de 40 milioane de euro din fondurile norvegiene şi elveţiene.

În ultimii ani, s-a discutat aprins despre problemele romilor doar atunci când politicienii francezi au anunţat o nouă expulzare. Francezii ne fac agenda. Ce aţi vorbit cu oficialii francezi când au venit în vizită la Bucureşti?

I.D.: Nu au vrut să se întâlnească cu mine, nu au vrut să discute cu mine. Am vorbit cu cei de la Ambasada franceză pentru a le pune la dispoziţie nişte programe, pentru a cheltui cu cap acele resurse financiare pe care ei le pun la dispoziţie, cele în care intră cei 300 de euro pentru fiecare rom întors în România. Decât să cheltuiască acest fond inutil, care acum reprezintă un fel de vacanţă pentru romi, cu 300.000 de euro ar putea face în România un proiect în care să fie angajate cel puţin 100 de persoane rome, care să nu se mai întoarcă în Franţa.

Dar în Franţa aţi fost, aţi vizitat taberele de romi?

I.D.: Părerea mea este că organizaţiile franţuzeşti intenţionat au ţinut aceşti romi în tabere, pentru că au avut de câştigat, bani începând încă din anii 90. Ei au primit bani de la statul francez şi Uniunea Europeană ca să-i ajute pe aceşti romi, iar ei au fost perseverenţi în a-i ţine pe romi acolo, în acele tabere. Li s-au dat câteva mese, ajutor medical, dar nici un program serios pentru incluziune socială nu a fost făcut.

Multă lume reproşează ONG-urilor că risipesc ineficien

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 47 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israelul susţine că a arestat 240 de militanţi ai Hamas într-un raid la un spital / Personalul medical acuză abuzuri

G4Media acum 47 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă dpa, conform Agerpres. Printre cei arestaţi se află şi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 34 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 34 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 3 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°