Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, împreună cu viceprimarul Radu Roca au convocat, ieri, o întâlnire cu specialişti din cadrul Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare, la care a fost invitat Ioan Pop, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Satu Mare, pentru a stabili ultimele detalii privind organizarea Târgului de produse tradiţionale şi ecologice. La Festivalul Ziua Recoltei, ajuns la cea de-a II-a ediţie, care va fi organizat pe platoul din Piaţa 25 Octombrie, în perioada 12 – 14 octombrie 2012, şi-au anunţat prezenţa un număr de 44 de producători agricoli. Deschiderea oficială va avea loc vineri, ora 10.00, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie.
Primăria municipiului Satu Mare s-a angajat să pună la dispoziţie spaţiul de amplasare pentru 44 de producători, accesul acestora pentru aprovizionare pe platou, timp de trei zile, începând cu ora 9.30, asigurarea energiei electrice pentru producătorii de produse perisabile, asigurarea salubrizării şi a coşurilor de gunoi în zona de desfăşurare a Târgului, asigurarea pazei corturilor pe timpul nopţii, respectiv asigurarea accesului la toaletele din Casa de Cultură a Sindicatelor. Reprezentanţii producătorilor promit că cei 44 de participanţi, care au anunţat că vor fi prezenţi cu un sortiment diversificat de produse tradiţionale, vor reuşi, prin cantităţile pe care le vor aduce, să facă faţă unui număr mare de solicitări. Pe parcursul celor trei zile, sătmărenii vor avea ocazia să cumpere produse cu adevărat tradiţionale şi care respectă reţetele originale.
Reamintim că programul celei de-a doua ediţii a Zilei Recoltei se va încheia cu un spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor, care va avea loc duminică, 14 octombrie, de la ora 18.00, unde Petrică Mureşan şi invitaţii săi, Veta B