Scriitorul Aureliu Busuioc a plecat în veşnicie, lăsând în urmă oameni cu ochii în lacrimi şi sufletele mâhnite. „S-a format un gol în literatura română din Basarabia pe care nu-l va umple nimeni", spun cei care l-au admirat. La 26 octombrie urma să împlinească 84 de ani.

Vădit slăbit, scriitorul a participat, vineri, la adunarea generală a Uniunii Scriitorilor. A fost activ la dezbateri, a intrat în polemici, încrucişindu-şi spada literară cu alţi confraţi care considera că greşesc.

„L-am văzut ultima oară vinerea trecută. Părea obosit, marcat de vârstă şi de boli, dar dornic să participe, să-şi exprime solidaritatea, să fie alături de confraţii săi de condei până în ultimele zile", îşi aminteşte publicistul Vitalie Ciobanu.

În acea ultimă ieşire în public Aureliu Busuioc s-a întreţinut cu multă lume. A avut pentru fiecare o vorbă bună, de încurajare. Nimic nu prevestea atunci că sunt ultimele zile ale lui aici, pe pământ. „Mi-a rămas în memorie ludic cu el însuşi, ludic cu noi toţi, ludic cu soarta. Ne-a recitat din Homer în greacă, din Horaţiu în latină, ne-a recitat poemul cu Kafka şi Proust. Era multă lume în jurul său, iar cei cu aparate de fotografiat trimiteau necontenit istoriei mesaje vizuale. Aureliu Busuioc a scos telefonul şi a rugat să-i facă şi lui cineva o poză împreună cu noi. Era în acea atmosferă ceva aparte, o bucurie şi o tristeţe, un fel de râsul-plânsul de dincolo de banala existenţă", îşi aminteşte filologul Maria Şleahtiţchi care înşiruie în jurnalul personal amintiri din acea zi pe care nu o va uita niciodată.

ERA CONSIDERAT UN OM RAR

„Eram prinşi cu toţii într-un mister al destinului. Unii au reuşit să-i spună că-l apreciază, alţii şi-au tăcut sentimentele de admiraţie şi preţuire. Prozatorul Ghenadie Postolachi a fost mai curajos şi mai inspirat: i-a sărutat Maestrului mâna şi a spus tare că Aureliu Busuioc est