Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Africa este viitorul francofoniei

Publicat in rfi, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Este declaraţia secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Abdou Diouf. El prefaţează în felul acesta noul sommet al francofoniei găzduit, week-end-ul acesta, la Kinshasa, în Republica Democratică Congo.

În interviul său acordat Agenţiei France Presse, Abdou Diouf aduce mai multe argumente pentru a explica de ce Franţa nu mai poate fi considerată ca fiind în centrul acestei organizaţii numărînd 56 de ţări membre dintre care 30 africane. Potrivit unor studii recente, în anul 2050 numărul francofonilor în lume va fi de aproximativ 715 de milioane, dintre care 85 la sută în Africa. Iar Republica Democratică Congo, care găzduieşte această a 14-a reuniune la vîrf a francofoniei, se laudă de altfel că este ţara cu cea mai numeroasă populaţie francofonă: 69 de milioane de locuitori, iar peste 40 de ani ar putea număra 150 de milioane. Iată deci de ce spune Abdou Diouf, fost preşedinte al Senegalului, că Franţa nu mai este în centrul acestei organizaţii, cel puţin din punct de vedere geografic. El nu neagă însă că francofonia este un concept complex, avînd un conţinut bogat, şi că pentru unii ea echivalează cu un club de ţări interesate să menţină relaţii privilegiate cu Franţa.

Preşedintele François Hollande este conştient că lumea francofonă aşteaptă de la el precizări în privinţa noii politici pe care înţelege să o promoveze în materie de francofonie dar mai ales în direcţia continentului african. Joi 11 octombrie şeful statului francez urmează de altfel să acorde un interviu pe această temă, difuzat de mai multe canale de televiziune. Acest interviu va prefaţa primul turneu african al lui François Hollande de cînd a fost desemnat preşedinte al Franţei, într-un contex în care relaţiile Parisului cu Kinshasa nu sunt tocmai excelente. François Hollande a criticat deja “situaţia” din Republica Democratică Congo, unde preşedintele Jo

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 34 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°