Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PCR s-ar fi comportat altfel cu copilul Andei Călugăreanu. Atunci Capatos și Măruță gângureau. Era doar Cântarea României

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Nu mă uit foarte des la emisiunile de divertisment Un show păcătos și Happy Hour, dar ei au suficienți telespectatori și trăiesc bine și fără mine, un simplu profesor. Nici nu cred că Dan Capatos și cu atât mai puțin Măruță au vreun fior când vine vorba despre Anda Călugăreanu.

Pentru cei din generațiile mai apropiate de vârsta mea ea a fost o binefacere și un mister. Zeci de milioane de români o iubesc. Și chiar visează la multe lucruri frumoase și trecute, astăzi când o ascultă cântând.

În cele două emisiuni apar multe persoane cu aspect retard, sau care par așa și nu mă refer numai la cei care fac subiectul de scandal ci și la cei care iși dau cu părerea. Asta se cere, asta se plătește, toată lumea zice că este scârbită, revoltată și nu se uită, dar toți știu pe dinafară, a doua zi, fiecare cuvânt care s-a spus acolo.

Copiii aud de la părinți și comentează între ei, la școală, subiectul devine național și chiar nu mai ai ce face. Poate așa ne-a fost dat, dar cei care se laudă că au făcut tabloide ar trebui să se simtă puțin responsabili.

Nu aș vrea să intru in culisele acestor emisiuni și nici să dau nume și nici nu m-aș fi amestecat, pentru că este un teren minat. De când a apărut Anda Calugareanu, în poveste, căci numai despre ea este vorba, toată treaba mă doare și mă deranjează.

Copilul ei este adus in direct in diverse ipostaze, vin in platou personalități care, chipurile, au cunoscut-o de mică, o iubesc și vor să o ajute. Dar iși fac ei reclamă la specatcole, se poartă josnic, probabil pentru 200 €, cel mult.

Chiar și realizatorii nu sunt foarte corecți. Au echipe de reporteri foarte buni. Subiecte sunt. Ei o țin langa cu fata Andei Călugăreanu. Orice ar face ea. Realizatorii o duc bine, nu pentru că au salarii mari, dar sunt ambientați de cel mai mare succes pe care îl poate avea un om într-o tară, sau in România. Parcă nici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 59 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 38 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 22 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 16 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°