Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Vâna fascistoidă şi cea comunistă nu au dispărut din România

Publicat in Gandul, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, cu ocazia comemorării în această Cameră a victimelor Holocaustului, că vâna fascistoidă şi cea comunistă nu au dispărut din România şi că ele se reciclează şi sunt la fel de periculoase pentru stabilitate.

"Ele se reciclează şi sunt la fel de periculoase pentru stabilitatea nostră mai ales într-un context de ţară aflată într-o anume cumpănă, slăbită, sărăcită, cu instituţii şubrezite", a spus senatorul, adăugând că acesta este, de fapt, mesajul care trebuie să plece de sub cupola Senatului României.

Potrivit afirmaţiilor sale, în România demonii trecutului nu au dispărut, Geoană arătând că atunci când sunt scandări rasiste pe un stadion este, de fapt, o invitaţie pentru repetarea momentelor greşite din trecut.

El a criticat patul că, în prezent, politicieni tineri reîmpachetează ideologii care au condus la drame în trecut.

"Suntem datori să spunem că riscul repetării, poate în alte forme, a tragediilor trecutului european şi românesc este aici", a menţionat parlamentarul, care a mai spus că priveşte "cu un sentiment de pericol" către viitorul apropiat.

"Nu am crezut în urmă cu douăzeci de ani, nu credeam în urmă cu câţiva ani că riscul de război şi instabilitate la nivel internaţional va fi astăzi va fi atât de intens ca şi în anii premergători celui de-al doilea război mondial. Nu puteam să anticipăm că în totă zona limitrofă Europei, din Orientul Mijlociu în inima Asiei Centrale, din Afganistan până în Caucaz, din Siria în Irak, din nordul Africii către Israel, să existe, în acelaşi timp, atâtea focare de conflict şi potenţial de destabilizare", a spus el.

Potrivit lui Mircea Geoană, există ţări care în prezent vorbesc despre "Holocaust nuclear" la adresa statului Israel, există "un risc de radicalism islamic cu accente de militarism

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 8 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 25 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 25 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°