Una dintre cele trei membre ale trupei punk Pussy Riot a fost eliberată. Decizia a fost luată miercuri de un tribunal din Moscova, care a judecat recursul tinerelor condamnate la doi ani de închisoare.
Ekaterina Samuţevici scapă de închisoare, însă colegele ei din trupa Pussy Riot vor sta după gratii. Anunţul privind eliberarea tinerei a fost primit cu ovaţii în sala de judecată.
Anterior, cele trei tinere de la Pussy Riot declaraseră că protestul lor de astă iarnă a fost unul politic şi nu anti-Biserică.
Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani au fost condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare cu executare, pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă".
Ele au fost arestate în luna februarie, după ce au cântat în Catedrata Hristos Mântuitorul din Moscova, la doi paşi de Kremlin, o "rugăciune punk", în care îi cereau Fecioarei Maria să-l "alunge pe Putin" de la putere.
După condamnarea lor, cele trei fete de la Pussy Riot au primit dovezi de susţinere din străinătate.
Una dintre cele trei membre ale trupei punk Pussy Riot a fost eliberată. Decizia a fost luată miercuri de un tribunal din Moscova, care a judecat recursul tinerelor condamnate la doi ani de închisoare.
Ekaterina Samuţevici scapă de închisoare, însă colegele ei din trupa Pussy Riot vor sta după gratii. Anunţul privind eliberarea tinerei a fost primit cu ovaţii în sala de judecată.
Anterior, cele trei tinere de la Pussy Riot declaraseră că protestul lor de astă iarnă a fost unul politic şi nu anti-Biserică.
Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani au fost condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare cu executare, pentru "huliganism" şi "incitare la