Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin: Preţul la raft nu va creşte atât de mult pe cât se aşteptau unii

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că politicile aplicate în acest an pentru compensarea pierderilor suferite de fermieri din cauza secetei vor contribui la o stagnare a preţurilor produselor alimentare la raft.

‘În acest an, din cauza fenomenului de secetă, poate sunt anumite creşteri de preţuri la alimente, dar noi am încercat să compensăm o parte din pierderile fermierilor. Cred că prin politicile aplicate preţul la raft nu va creşte atât de mult pe cât se aşteptau unii. Am văzut pe piaţa internaţională, la cereale, că indicele de preţ pe care îl fixează FAO lună de lună a stagnat în iulie şi august, nu ştiu deocamdată cum va fi pentru luna septembrie, dar acest lucru arată că în perioada următoare probabil nu vor mai fi scumpiri’, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii.

Acesta a subliniat că preţurile produselor alimentare sunt dictate de piaţă, rolul Ministerului Agriculturii fiind acela de a crea politici.

‘Totul depinde de piaţă, nu de Ministerul Agriculturii sau de politicile elaborate la nivel european. Există însă această tentaţie de a întreba ministrul Agriculturii despre preţurile produselor în piaţă. Repet, acestea sunt dictate de piaţă, iar rolul nostru este de a crea politici astfel încât să producem în condiţii optime, iar consumatorul să fie satisfăcut şi de cantitate, dar şi de calitatea produselor’, a spus Daniel Constantin.

Mai mult pe Economica.net

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că politicile aplicate în acest an pentru compensarea pierderilor suferite de fermieri din cauza secetei vor contribui la o stagnare a preţurilor produselor alimentare la raft.

‘În acest an, din cauza fenomenului de secetă, poate sunt anumite creşteri de preţuri la alimente, dar noi am încercat să compensăm o parte din pierderile fermierilor. Cred că prin politicile aplicate preţul la raft nu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 51 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 19 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 17 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 57 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°