Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Cranberries, la pas prin Centrul Vechi

Publicat in Adevarul, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Cei patru irlandezi care compun trupa The Cranberries susţin, în această seară, la Complexul Romexpo din Bucureşti, al doilea concert al lor în România

Dolores O'Riordan, Noel Hogan, Mike Hogan şi Fergal Lawler se vor caza într-un hotel de cinci stele din Bucureşti. Cei patru vin de la Berlin, iar după concertul din România vor pleca la Bratislava, dar nu înainte de o mică plimbare pe străzile din Centrul Vechi al Capitalei.

Irlandezii de la The Cranberries nu au avut pretenţii exagerate de la organizatorii concertului din România. Una dintre cerinţe a fost să li se asigure câte o cameră în zona amenajată în spatele scenei. Trupa călătoreşte întotdeauna cu bucătarul personal, care le găteşte preparate sofisticate, costul ingredientelor folosite ridicându-se la aproape 1.500 de euro pe zi.

Vor să vadă Centrul Vechi

În timpul pe care îl vor avea la dispoziţie în România, Dolores şi ceilalţi trei componenţi ai trupei au plănuit să facă o plimbare prin Bucureşti, cel mai probabil după concert. Ei şi-au manifestat dorinţa de a merge în Centrul Vechi. Irlandezii sunt la a doua vizită în ţara noastră. Prima a avut loc în iulie 2010, când au susţinut un concert pe Zone Arena din Bucureşti.

The Cranberries vor urca pe scenă la ora 21.00 în această seară, după trupa românească The Mono Jacks. Irlandezii vor cânta preţ de două ore melodii de pe ultimul album, „Roses“, dar şi piesele mai vechi, care i-au adus pe primele poziţii în topuri în anii '90, cum ar fi „Linger“, „Zombie“, „Just My Imagination“, „Ode To My Family“, „Dreaming My Dreams“, „Salvation“ sau „Dreams“.

Accesul spectatorilor se face începând cu ora 18.30 prin Bulevardul Expoziţiei, intrarea B, şi Bulevardul Mărăşti, intrarea A. Persoanele cu bilete la etaj şi în zona Silver Ring au acces prin poarta A1, iar cele cu bilete pentru Golden Ring vor intra pe la poarta A2. Locurile de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 29 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 39 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°