Cartofii, legumele şi conservele din legume s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie cu 27,45%, respectiv cu 9,85%, faţă de luna anterioară, în timp ce berea este singurul produs care s-a ieftinit uşor cu 0,02%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres. Datele statistice arată că fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit în septembrie cu 7,85%, iar alte produse alimentare precum ouăle şi uleiul comestibil au înregistrat creşteri ale preţurilor cu 7,23%, respectiv 6,04%.
De asemenea, au mai fost înregistrate scumpiri la alte legume şi conserve de legume cu 7,4%, la citrice şi alte fructe meridionale - 6,02%, mălai - 5,27%, fructe proaspete - 4,46%, făină - 2,5%. În luna septembrie, preţurile produselor alimentare au fost în creştere cu 2,27% comparativ cu luna precedentă. În ceea ce priveşte preţurile produselor nealimentare, acestea au crescut în septembrie cu 0,62%, fiind înregistrate scumpiri la gazele naturale - 2,83% şi la combustibili - 1,57%. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,33% în septembrie, de la 3,88% nivel înregistrat în luna august 2012.
Cartofii, legumele şi conservele din legume s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie cu 27,45%, respectiv cu 9,85%, faţă de luna anterioară, în timp ce berea este singurul produs care s-a ieftinit uşor cu 0,02%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres. Datele statistice arată că fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit în septembrie cu 7,85%, iar alte produse alimentare precum ouăle şi uleiul comestibil au înregistrat creşteri ale preţurilor cu 7,23%, respectiv 6,04%.
De asemenea, au mai fost înregistrate scumpiri la alte legume şi conserve de legume cu 7,4%, la citrice şi alte fructe meridionale - 6,02%, mălai - 5,27%, fructe proaspete - 4,46%, făină - 2,5%. În luna septembrie, preţurile prod