Populaţia României a înregistrat spor natural pozitiv în august, în condiţiile în care numărul naşterilor l-a depăşit pe cel al deceselor cu 1.835, potrivit agenţiei NewsIn care citează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, în luna august s-au născut 21.017 copii (11,6 născuţi-vii la 1.000 locuitori) cu 2.289 mai mulţi decât în luna iulie, în timp ce numărul deceselor a fost de 19.182 (10,6 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 1.752 decedaţi mai puţini decât în luna precedentă.
Faţă de august 2011, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 3.319, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 522.
În cea de-a opta lună din 2012, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost de 137 (6,5 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iulie, când a fost de 6,7 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.