Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Județean Mureș a fost amendat de Ministerul Sănătății cu 10.000 de lei. Află din ce cauză!

Publicat in Adevarul, miercuri 10 octombrie 2012 ·

În perioada 20 septembrie- 5 octombrie, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Poliţia Rutieră şi ISU, au organizat o serie de verificări, în trafic, a ambulanţelor aflate în misiune, informează Ministerul Sănătăţii.

Pe lângă neregulile semnalate la Serviciul de Ambulanță, Spitalul Județean Mureș a fost amendat cu 10.000 lei pentru că ambulanţa utilizată în intervenţii era dotată necorespunzător.

Amenzile au fost aplicate Serviciului județean de Ambulanță Mureș, ambulanței care aparține Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și ambulanței Spitalului Clinic Județean Mureș, în cuantim de 1.000 de lei pentru fiecare, iar Spitalul Clinic Județean Mureș a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu a dotat corespunzător ambulanța aflată la intervenții

”Neregulile frecvent constatate au fost cele cu privire la lipsa centurii de siguranţă de către conducătorul auto sau de către pasagerul aflat în cabina ambulanţei, ambulanţe dotate necorespunzător pentru tipul lor şi personal care nu a respectat prevederile legale privind utilizarea echipamentului. Atrag atenţia că vom continua aceste controale inopinate şi în perioada următoare", declară Raed Arafat, ministrul interimar al Sănătății.

Cuantumul amenzilor aplicate atât de către reprezentanţii poliţiei rutiere, cât şi de inspectorii direcţiilor de sănătate publică, a fost de aproximativ 66.000 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PICCJ 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false 206 percheziții într-un dosar vizând ac

Ziua Constanta acum 33 minute
1 iulie 2025 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Fronti

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum o ora
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie. Ce spun reprezentanţii ASF şi asigurătorii

News.ro acum 3 ore
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţ

Reducerile ajutorului extern al SUA ar putea provoca 14 milioane de decese, potrivit unui studiu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reducerile administraţiei Trump la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care furnizează 40% din fondurile umanitare la nivel mondial, ar putea duce la 14 milioane de decese, potrivit

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Ziua Constanta acum 21 minute
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și

Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala B

Google semnează un acord istoric pentru a cumpăra energie din fuziune nucleară

G4Media acum o ora
Google a semnat un acord istoric prin care va cumpăra energie din fuziune nucleară, de la Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie americană specializată în energia de fuziune, startup derivat din MIT, pentru a contribui la calea către o energi

Accident mortal într-un sens giratoriu din Ilfov

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 70 de ani a murit, iar o femeie de 61 de ani a fost rănită, în urma unui accident între două mașini la intrarea într-un sens giratoriu din Balotești, județul Ilfov. Potrivit Poliției Ilfov, accidentul a avut loc luni seara, în localitat

Vremea

București
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

25°
mar.

19°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°