Un om de ştiinţă cunoscut din SUA a redactat un articol în care povesteşte o experienţă care, la prima vedere, nu are nici o legătură cu lumea ştiinţifică, ba dimpotrivă. Deşi cercetătorul respingea în trecut posibilitatea existenţei vieţii după moarte, acesta spune că şi-a schimbat părerea după ce a stat în comă timp de şapte zile.
Neurochirurgul Eben Alexander, de la Universitatea Harvad, s-a îmbolnăvit de meningită în 2008 şi a petrecut o săptămână în comă. În acest interval de timp, a trăit o experienţă ieşită din comun care l-a convins că viaţa după moarte chiar există.
Omul de ştiinţă povesteşte că, în timpul bolii, partea creierului care controlează gândurile şi emoţiile „s-a oprit” şi că a experimentat „ceva atât de profund” încât i-a dat „un motiv ştiinţific să creadă în conştiinţa după moarte”.
Într-un eseu pentru revista americană Newsweek pe care l-a redactat pentru a promova cartea "Dovada Raiului", doctorul Alexander povesteşte că a întâlnit „o femeie frumoasă cu ochi albaştri, într-un loc plin de nori pufoşi” şi mai multe „fiinţe strălucitoare”.
„Păsări? Îngeri? Nici unul dintre aceste cuvinte nu descrie fiinţele pe care le-am văzut. Erau pur şi simplu diferite de ceea ce am văzut până acum pe Pământ. Erau forme de viaţă avansate”, spune doctorul care a adăugat că „un sunet glorios a venit de sus”. „Sunetul era palpabil, aproape material, ca o ploaie pe care o simţeam pe piele, dar care nu mă uda”, a mai spus omul de ştiinţă citat de The Telegraph.
"Îmi dau seama că ce spun sună incredibil. Dacă cineva mi-ar fi povestit toate aceste lucruri în trecut, cu siguranţă aş fi spus că are probleme psihice”.
„Dar ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost cât se poate de real. (...) Am profesat zeci de ani ca neurochirurg la cele mai prestigioase instituţii din ţară. Ştiu că mulţi dintre coleg