Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFLAŢIA a atins NIVELUL MAXIM din 2012 - cartofii s-au SCUMPIT cu 27,4% în septembrie

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, 5,33%, mult peste ţinta BNR, după ce în septembrie preţurile au crescut cu 1,18%, ca urmare a scumpirii alimentelor, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Mediafax.

"În luna septembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,3%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,6%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%", se arată într-un comunicat al INS.

Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit legumele (cu 9,85% faţă de august), de departe cea mai mare creştere a preţurilor fiind consemnată la cartofi - 27,4%. Preţul fructelor a urcat cu 5,04%, iar cel al ouălor cu 7,23%.

În ceea ce priveşte mărfurile nelimentare, creşteri mai mari au fost consemnate la gaze (2,83%) şi combustibili (1,57%)

"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (octombrie 2011 - septembrie 2012) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2010 - septembrie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,0%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,1%", arată INS în comunicat.

Banca Naţională a României prognozează pentru acest an o rată a inflaţiei de 3,2%, ţinta fiind de 3%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.

La începutul lunii august banca centrală a anunţat că menţine prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2% în acest an şi 3% în 2013, dar a arătat că majoritatea riscurilor acţionează în direcţia depăşirii acestor niveluri, printre care preţurile internaţionale la materii prime şi alimente, implementarea reformelor, ajustarea fiscală şi tensiunile politice.

Rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, 5,33%, mult peste ţinta BNR, după ce în septembrie preţurile au crescut cu 1,18%, ca urmare a scumpirii alimentelor, potrivit d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°